Binele și Răul sunt Unul. Răul ca servitor al lui Dumnezeu

Numai în Unitate există Pace

Acesta este articolul nr. 7 din totalul de 12 articole ale seriei Bine și rău

Binele și Răul sunt servitorii lui Dumnezeu deoarece ei lucrează mână în mână făcând același lucru, voia lui Dumnezeu. Atâta timp cât vom opune binele răului nu putem decât să fim divizați în interiorul nostru, frământându-ne continuu și neajungând nicăieri din cauza ignoranței, din cauză că rămânem discordanți și lăsăm tendințele să se opună unele altora. De fapt atât eul superior cât și eul inferior al omului sunt destinate să lucreze împreună către același scop.

Numai în Unitate există Pace. Trebuie, în mod absolut, să mergem dincolo de bine și de rău, deoarece luate separat nici unul nu ne rezolvă adevăratele probleme. Dacă rămânem la un nivel obișnuit atunci binele încă se va lupta cu răul, iar răul încă va persecuta și distruge binele. Omul nu trebuie decât să se ridice deasupra lor. Dumnezeu nu are nici un adversar – toate creaturile se închină deopotrivă în fața Creatorului lor.

Spirit răuToate acele entități pe care le denumim demoni, diavoli, entități malefice sau rele sunt de fapt servitorii lui Dumnezeu, forțați să Îi îndeplinească voia. Aceștia sunt trimiși să chinuie oamenii care disturbă ordinea divină. Atunci când ordinea divină este restaurată în noi înșine și noi reintrăm în armonie cu Dumnezeu, chinurile încetează. Spiritele rele vin numai atunci când există un motiv – din momentul în care oamenii încetează să mai încalce legile divine aceste spirite încetează și ele să mai vină.

Absolut toată lumea, inclusiv înțelepții, sfinții și profeții, a fost chinuită de spiritele rele trimise să ne încerce și să ne facă mai puternici. Acestor spirite li se spune, de către Spirite care sunt însărcinate să vegheze respectarea Legilor, unde să meargă și când să abată nenorociri asupra umanității. Imediat ce munca lor este finalizată, spiritele rele părăsesc Pământul. Ele fac numai ce li se spune, nici mai mult nici mai puțin.

Navigare serii

<< Omul – divin sau malefic

WP Greet Box icon
Salut! Dacă eşti nou aici ai putea fi interesat să te abonezi la feedul RSS pentru actualizări ale subiectului.

Articole relevante pe subiecte similare

Nu mai există alte articole pe teme apropiate.

Acest articol a fost publicat în Budism, taoism, forme de cultivare și etichetat , . Marcați legătura permanentă.