Pentru oricine a trecut de vârsta de 30 de ani şi nu numai prezentăm în formă concentrată regulile de bază pentru dietă. Nu ne referim aici la dietă ca formă de tratament temporar al supraponderabilităţii ci la activitatea cotidiană de hrănire pe care fiecare dintre noi o susţinem de la naştere.
- Mai puţin înseamnă mai mult.
- Nu mânca mai mult de 70% din capacitate
- Mănâncă hrană uşoară (putem clasifica mâncarea în grea – carne şi grăsimi animale, potrivită – peşte şi uşoară – legume şi fructe). Îndemnul este de a nu exagera cu mâncarea grea. Ca în orice alt domeniu o proporţie de 80%/20% în favoarea hranei uşoare este binevenită. O altă calitate a hranei uşoare este aceea că ea conţine mai multă lumină (energie qi).
- Hrana grea este pentru creştere, hrana potrivită este pentru susţinerea activităţii de zi cu zi, hrana uşoară este pentru strălucire
- Ideal este să nu combinaţi alimentele acide şi cele alcaline la aceeaşi masă
- Faceţi numai ajustări mici o dată în dietă, lăsaţi organismului şansa să se acomodeze treptat
- Protejaţi ciclul vieţii respectând principii sănătoase de hrănire. Chinezii consideră că metabolismul pleacă de la hrană care este transformată mai întâi în lichid, apoi în sânge, sângele crează grăsime (energie), grăsimea stă la baza susţinerii oaselor, oasele crează măduva (şi creierul), măduva produce sămânţa, sămânţa conţine energia vieţii care mai apoi influienţează calitatea şi durata acesteia
Atunci când nu vă puteţi reaminti toate aceste reguli, urmaţi măcar regula de aur: Mănâncă mai puţin şi mănâncă hrană mai uşoară!