Atunci când ajungem să considerăm felul exerciţiilor pe care va trebui să le practicăm sistematic va trebui să observăm că sistemul qi gong are locul său plasat între artele marţiale şi feluritele sporturi. Qi gong a atras atenţia a numeroşi oameni şi are o influienţă profundă asupra vieţii multora dintre ei. Qi gong, sau practica energiei qi, este în mod special benefic pentru îmbunătăţirea constituţiei fizice, pentru protejarea sănătăţii, pentru vindecarea bolilor şi pentru prelungirea vieţii.

Este importantă menţinerea unei atitudini optimiste şi zâmbitoare, renunţând la orice concept care nu este benefic sănătăţii şi controlând în acelaşi timp „cele şapte emoţii şi cele şase dorinţe”. Practicantul ar trebui să menţină o inimă tăcută şi bucuroasă, care să permită corpului să rămână natural. Aceasta va permite practicantului să ajungă la starea în care inima este ca un lac calm, confortabilă şi concentrată unificând-o prin aceasta cu spiritul. Respiraţia trebuie să fie naturală şi uşoară cu limba atingând uşor cerul gurii, cu buzele închise uşor, cu ochii „privind” înăuntrul fiinţei şi cu urechile ascultând spre sine. Inima şi respiraţia trebuie să fie coordonate iar intenţia trebuie plasată în dan tian-ul inferior.

În acest fel, din profunda nemişcare se va naşte mişcarea interioară. Când inima este liniştită şi corpul este relaxat, practicantul atinge starea de vid în care noţiunea de „eu” este uitată. În această stare o parte din energia originală primită la naştere, parte numită yang qi, va umple corpul şi va circula liber după bunul plac. În această stare de relaxare tăcută trebuie practicate exerciţiile pentru sănătate. Mişcările trebuie să fie uşoare şi ritmice concomitent cu urmîrirea exactă a instrucţiunilor. Atunci practicantul va obţine beneficiul unei vieţi lungi şi sănătoase.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *