Practica dedicată dobândirii şi menţinerii sănătăţii cuprinde exerciţii, noţiuni de nutriţie şi de igienă personală care, combinate corect, permit individului să se bucure de un corp şi o minte sănătoase. Fiecare practicant trebuie să aibă în vedere problema prevenirii sau a vindecării bolilor şi să folosească metode de prelungire a vieţii. Vorbim despre doi factori majori de influenţă asupra duratei de viaţa. De primul sunt răspunzătoare efectele nefaste ale bolilor şi rănirilor, cel de-al doilea ţine de procesul natural de îmbătrânire.
Pentru cel care doreşte să se păstreze într-o stare de sănătate e important să aplice principiul unei „activităţi susţinute pentru prevenirea degradării”. Aceasta se traduce prin şedinte de antrenament fizic, de „cultivare internă” şi practicarea sistematică a exerciţiilor specifice de dobândire şi menţinere a sănătăţii. Procedeele enumerate mai sus ajută individul în efortul său de consolidare a propriei energii vitale, în prevenirea îmbolnăvirilor şi în amânarea procesului de îmbătrânire contribuind astfel la prelungirea vieţii.
Ce este cultivarea internă? Această expresie împrumutată pe filiera engleză însumează practicile milenare chineze de cultivare a sănătăţii şi energiei vitale, practici denumite generic qi gong. Cultivarea internă înseamnă modificarea treptată a regimului de funcţionare al organismului uman pentru a putea stoca, circula şi folosi o cantitate din ce în ce mai mare de energie vitală, numită de chinezi qi. La rândul ei, această energie qi, păstrată nealterată şi acumulată din abundenţă, aduce enorme beneficii întregului organism.
Cultivarea internă ca şi exerciţiile pentru dobândirea şi menţinerea sănătăţii nu se pot învăţa din cărţi. O condiţie necesară în deprinderea acestor lucruri este găsirea unui maestru cu competenţă şi disponibilitatea de a le transmite mai departe. Acest text nu reprezintă o sursă de învăţare şi nici autorul lui nu se erijează în maestru. Aici găsiţi doar informaţii cu caracter general şi unele sugestii provenite din experienţa noastră.
Maestrul adevărat îşi asumă responsabilitatea urmăririi şi corectării la timp a discipolului. Cei care fie nu pot să vadă erorile învăţăcelului, fie, din varii motive, nu vor să vadă şi să intervină corectiv nu sunt în realitate maeştrii acelor discipoli. Nu este atât în discuţie manifestarea de putere a unui maestru, cât ajutorul pe care un discipol sincer speră să îl obţină de la respectivul maestru. Desigur că un maestru neputincios nu este maestru deloc, dar, dintre cei care pot face uz de nivelul puterilor lor, selecţia trebuie făcută cu discernământ.
Maestrul nostru procedează după metoda propriului exemplu şi predă discipolilor săi un sistem complet de tehnici de dobândire şi de mentinere a sănătăţii. Uneori părţi ale acestui vechi sistem practicat în şcoala din care şi noi facem parte sunt accesibile chiar şi publicului. Învăţătura pe care ne-o oferă el provine din cunoaşterea aprofundată a artelor marţiale interne, a medicinii tradiţionale chineze, a învăţăturilor secrete primite la rândul său de la propriul lui maestru, toate trecute prin filtrul experienţei personale. E vorba de un ansamblu coerent de exerciţii închegat în sute de ani de antrenament şi transmis numai respectând regula unei filiaţii spirituale.
Mişcările majorităţii exerciţiilor sunt uşor de învăţat şi se potrivesc tinerilor şi vârstnicilor deopotrivă. Persoane de ambele sexe, cei sănătoşi dar şi cei bolnavi pot practica exerciţiile cu rezultate foarte benefice. Maestrul însuşi practică zi de zi.
Indicii găsim chiar în cel mai vechi tratat medical din lume, Cartea Împăratului Galben despre Medicina Internă, care spune: „cu mişcare suficientă nu există degradare”. De ce este aşa? Procesele de bază ale vieţii sunt asimilarea metabolică şi descompunerea metabolică. Asimilarea înseamnă procesarea nutrienţilor aduşi din afara copului şi transformarea lor în substanţe pe care corpul le poate folosi. Aceste substanţe devin parte din corp şi sunt stocate ca energie. Descompunerea metabolică implică preluarea substanţelor organice din corp şi disocierea lor în părţi componente, prin acest proces eliberându-se energie care este folosită de corp pentru a realiza diversele activităţi ale vieţii. Procesele de asimilare şi cele de descompunere metabolică se suportă reciproc şi au loc la nesfârşit atâta timp cât fiinţa este vie. Atunci când procesul de asimilare produce mai mult decât consumă procesul de descompunere, corpul creşte în putere. Când descompunerea predomină, devine adevărat opusul, corpul ajunge să fie mai slab.
Deşi activitatea fizică utilizează descompunerea metabolică pentru a produce energie, ea stimulează asimilarea şi adaptarea la efort, care în schimb întăresc corpul. Afirmaţia că „viaţa este mişcare” înseamnă de fapt că diversele sisteme de suport ale vieţii sunt stimulate prin exerciţii.
Lasă un răspuns