Aici dorim să amintim celor care încă nu au făcut exerciţiile fizice regulate o parte constantă a vieţii lor , din orice fel de motive, că întregul scop de a menţine tonusul corpului fizic ţinteşte dincolo de sănătatea individuală şi influienţează, de asemenea, familia şi societatea în general. Fiecare ar trebui să participe într-un program de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi a sănătăţii sale.
Există un tip de persoane care cred că datorită profesiei care include anumite tipuri de muncă fizică consideră ca nenecesară angrenarea într-un program de exerciţii fizice sistematice. Aceasta este o presupunere greşită. Este adevărat că munca fizică oferă câteva tipuri de exerciţii fizice benefice, singura problemă fiind că acele exerciţii se limitează numai la anumite grupe de muşchi sau funcţii ale organismului, în timp ce restul corpului nu primeşte aproape nici un beneficiu. Aceasta este cu atât mai adevărat în era noastră, a muncii foarte specializate. Rezultatul specializării este efectuarea constantă a aceloraşi mişcări pe o perioadă extinsă de timp, rezultând adeseori în supraefort şi accidente ale părţilor de corp cele mai utilizate.
Exerciţiile sistematice oferă mişcare pentru toate articulaţiile şi pentru toţi muşchii şi stimulează sistemul nervos într-un mod benefic, promovând o pace calmă şi reducând oboseala. Astfel fiecare ar trebui să îşi aleagă un program de exerciţii regulate în conformitate cu condiţia lor fizică şi cu nevoile lor, şi să înceapă procesul de a-şi construi un corp şi o minte sănătoase.
Lasă un răspuns