În gluma următoare trebuie să ştiţi că un sadarji reprezintă o categorie de indieni priviţi de societate cu destulă ironie datorită obiceiurilor lor cam rigide.
Un sadarji călătorea cu trenul. Pentru că simţea că îi este foarte somn şi nu se mai putea abţine de la a aţipi îl roagă pe un vecin de compartiment ca atunci când ajung la staţia unde trebuia să coboare să îl trezească şi totodată îi oferă 20 de rupii pentru acest lucru. Omul cu pricina care era, din întâmplare, un bărbier cu bun simţ, a considerat că sadarji merita un serviciu mai bun pentru cele 20 de rupii drept pentru care l-a bărbierit pe nesimţite în timp ce acesta dormea.
Când trenul a ajuns în staţia cu pricina, omul îl trezeşte pe sadarji care la rândul lui mulţumeşte, coboară din tren şi merge acasă. Când intră la toaletă să se spele pe faţă sadarji începe să urle ca din gură de şarpe. Nevasta strigă din camera vecină: ce ai păţit bărbate? Atunci sadarji răspunde: ticălosul acela din tren mi-a luat cele 20 de rupii şi a trezit pe altcineva!
Dincolo de orice glumă, puterea obişnuinţei este un instrument atât al înălţării cât şi al decăderii omului. Dacă obişnuinţele nu sunt controlate şi natura noastră inferioară pune stăpânire pe mintea noastră atunci suntem nişte condamnaţi la decădere. Singura cale de a evada din faţa acestui tip de destin malefic este să preluăm conştient controlul şi să ne folosim de arma duşmanului în favoarea noastră. Cu perseverenţă, în paşi mici şi uşor de susţinut, într-un interval de timp suficient de lung vom putea să diminuăm obişnuinţele rele şi să le înlocuim cu obişnuinţe bune.
Aceasta este de fapt esenţa oricărei practici.
Lasă un răspuns