Oamenii obişnuiţi vorbesc de viaţă şi de învăţătură până la vârste înaintate. Dar şi învăţătura are timpul ei şi ceea ce înveţi la o anumită vârstă trebuie să se potrivească pe nevoile cele mai mari ale acelei vârste. Altfel nu eşti în armonie cu fluxul vieţii şi ratezi să urmezi cursul natural. Totuşi privind sistemul de învăţământ actual, de la grădiniţă până la universitate, câte lucruri pe care le învaţă copii sunt cu adevărat necesare?
Ce ar trebui să înveţi copil fiind? Cel mai importante sunt elementele de bază de etică, un simţ al reverenţei pentru părinţi. Numai învăţând să scrii şi să citeşti la ce îţi foloseşte după ce părăseşti şcoala? Odată ajuns la adolescenţă este necesar să înveţi cum să fi bun şi cum să creşti copii, focalizându-te pe fericirea familială. La vârste mijlocii trebuie să înveţi să cultivi viaţa. Când îmbătrâneşti trebuie să înveţi să îţi relaxezi dispoziţia mentală şi să trăieşti în pace ultimii ani de viaţă. Orice ai alege să studiezi, acestea sunt elementele esenţial de învăţat.
Lasă un răspuns