În tradiția taoistă există bineînțeles toate felurile de diete și filozofii despre nutriție. Ceea ce este mai puțin cunoscut este modul în care aceste diete sunt aplicate.
Principiul care stă la baza deciziei de ce anume să mănânci nu este după câte se pare aderarea la un curent filozofic sau de idei oarecare pentru a se satisface o nevoie de identitate sau un crez mai mult sau mai puțin impalpabil. În schimb necesitatea determină cel mai adesea meniul unei mese.
Pentru că dorim să vorbim de practicanți mai ales în articolele noastre, ne-am putea aștepta ca atunci când auzim despre un practicant serios că este vegetarian să întâlnim o voință de nezdruncinat și un comportament impecabil. În fapt chiar așa se și petrece numai că rămâi uneori prostit văzându-l că mănâncă preparate din carne.
Până nu înțelegi ce anume stă la baza deciziilor dietetice nu poți să rezolvi acest conflict de idei. În fapt există practici chiar foarte avansate care necesită un aport imens de energie pe care corpul practicantului nu poate să îl furnizeze în acel moment numai din hrana vegetariană. De aceea, pentru perioade de timp în care astfel de tehnici sunt practicate, se pot curba regulile dietetice generale pentru a satisface nevoia sporită de energie.
În extrema cealaltă aflăm despre retrageri în care se consumă numai boabe sau numai fructe, cu culori variate pentru a respecta regulile celor cinci elemente. În fapt numai în anumite perioade scurte din an se pot găsi toate aceste ingrediente simultan și acele perioade sunt de obicei folosite la maxima lor valoare.
Prin urmare se pare că abordarea simplistă că ”doresc să devin vegetarian din motive filozofice” nu este întotdeauna cel mai înțelept lucru de făcut. Trebuie mereu să fim atenți la context. Unele boli pot ajunge să se instaleze pe fondul cronic al lipsei de energie induse de diete insuficient de variate. În același timp este perfect adevărat că regimul vegetarian poate vindeca alte tipuri de boli, de obicei cele induse de consumul exagerat de produse animale.
Dacă vom fi atenți la context atunci vom putea găsi cu mai multă ușurință calea de mijloc.
Lasă un răspuns