Întrebarea corectă

Am constatat de-a lungul timpului că unele persoane cu idei preconcepute despre spiritualitate își imaginează că dacă au găsit undeva un maestru adevărat atunci acel maestru ar trebui să fie izvorul lor nesecat de răspunsuri la orice fel de probleme, un fel de centură de siguranță pentru viață cu care nu mai trebuie să facem efortul să gândim singuri pentru că odată cuplată ea ne asigură un trai bun și fără griji până la adânci bătrânețe.

Din păcate dintre puținii oameni care au găsit maeștri adevărați destul de mulți sunt exemple care procedează în acest fel și ajung în cele din urmă să eșueze lamentabil nu numai în căutarea lor spirituală ci și în viața de zi cu zi, din familie și din societate.

Pe de altă parte acei maeștri se trezesc copleșiți de întrebări de copii mici dar care vin de la așa-zișii lor discipoli sau elevi. Ce să mănânc, cum să respir, unde să dorm și foarte adesea, din păcate, și cu cine să dorm… sunt tot felul de întrebări nepotrivite de cele mai multe ori, sau măcar cel puțin scoase din context.

Cu toate acestea acești oameni sunt totuși de înțeles, pentru că ei simt nevoia să afle și – dacă se poate – să afle totul pe loc. De aceea oferim mai jos un mic ghid despre cum să punem întrebările corecte. Corectitudinea se referă în primul rând la noi, putând spune că o întrebare este corectă dacă răspunsul la ea ne folosește cu adevărat. Aici oamenii se împart în cei care își dau seama dacă răspunsul le va folosi și cei care nu sunt capabili să discearnă și care vor continua să pună cele mai nepotrivite întrebări.

Întrebarea corectă se referă la ceva care este de interes imediat și care are de a face cu noi aici și acum.

Iată o definiție cât se poate de scurtă dar care ne dă încă de furcă să o înțelegem… Explicația ei este aceea că atunci când punem întrebările de interes imediat ele devin existențiale (sunt despre ceva ce există și care este esențial). Prin urmare ele sunt ceva care au un înțeles profund pentru noi în acel moment și al căror răspunsuri transportă mesaje de care depinde viața noastră.

Poate că este bine să facem o listă și cu întrebările care NU trebuie puse:

• nu puneți întrebări prefabricate sau plănuite
• nu puneți întrebări stereotipe
• nu puneți întrebări despre idei din cărți
• nu puneți întrebări inchizitorii
• nu puneți întrebări despre trecut pentru că acesta există doar în memoria voastră și acolo nu mai sunteți voi cei adevărați
• nu puneți întrebări despre viitor (și nici despre ce să întrebați în viitor)
• nu căutați și nu puneți întrebări care se repetă mereu și mereu
• nu puneți întrebări împrumutate de la alții
• nu puneți întrebări ale căror răspunsuri nu vă transformă viața cu nimic

De exemplu nu întrebați „L-ai văzut pe Dumnezeu?” sau „Există Dumnezeu?”. Toți întreabă așa ceva la un moment dat. Dacă l-am văzut pe Dumnezeu cu ce te ajută asta pe tine? Chiar dacă Dumnezeu există cum îți va afecta viața răspunsul meu?

Atunci când nu poți pune nici o întrebare înseamnă că ești într-unul din următoarele trei cazuri:

1. Ai înțeles totul și nu ai întrebări
2. Ești atât de pierdut încât nu ai habar ce să întrebi
3. Ești neîngrădit și absolut dezinteresat să întrebi ceva

Să știi să întrebi reprezintă o abilitate. Înainte de a emite o întrebare ea trebuie să fie profund studiată mental. Întrebările generate de curiozitate nu sunt necesare. Întreabă ceva imediat, spontan, despre aici și acum. Lasă întrebarea să sosească la tine și nu te gândi cum să cauți probleme de rezolvat. Dacă întrebi din centrul ființei tale atunci de fapt nu este necesar nici un răspuns. Atunci când este necesar un răspuns din exterior înseamnă că nu ai devenit suficient de profund. Din punctul de vedere al eului interior întrebarea devine imediat și răspuns. Însăși căutarea ta, fără un răspuns exterior, poate reprezenta o finalitate.