Am observat la majoritatea romanilor cu care interactionez in sfera qi gong-ului sau a medicinii traditionale chinezesti ca ei se impart cu usurinta in trei clase:

  • primii sunt cei care cred neconditionat
  • urmatorii sunt cei care isi doresc sa creada dar sunt inca sceptici, au nevoie de dovezi
  • in fine ultimii sunt cei care nu cred nici in ruptul capului, orice dovezi ai aduce

Primul lucru care ma „uimeste” – si aici pun ghilimele pentru ca si eu m-am incadrat in trecut intr-una din cele trei categorii – este ca in primul rand este vorba de credinta. Vorbim de credinta desi nu vorbim de o religie. Este mai mult vorba de credinta decat de incredere. Poti sa ai incredere intr-un medic sau intr-un tratament dar atunci in mod automat poti sa ii accepti si limitele. Dar daca ai credinta totul pare mult mai usor, nu mai exista limite si orice vis ar trebui sa devina cu usurinta posibil.

Sa luam exemplul simplu al emiterii qi-ului sub forma unei unde bio-electro-magnetice. Receptorul simte curgerea unui curent electric prin mana sau prin cap, o senzatie apropiata de aceea in care ne curentam prin casa de la vreun aparat defect. In realitate acest fenomen, dincolo de utilitatea lui in diagnosticul unui pacient, nu reprezinta altceva decat o demonstratie de abilitate, o abilitate care nu este unica in natura pentru ca toata lumea a auzit, sper, de pestele tipar! Un om cu scaun la cap ar trebui sa gandeasca: OK, iata niste oameni care fac ceva extraordinar pentru ca nu am mai vazut si nu am mai auzit, dar ce insemnatate are aceasta? Aha, ei spun ca au abilitatea de a concentra si emite un fel de energie pe care o denumesc qi. Este vorba de o componenta subtila a oricarei vietuitoare. Si posibil sa aiba capacitati vindecatoare, caci altfel de ce sunt lucrurile acestea puse aici impreuna, medicina si qi-ul?

Prin contrast exista o parte din oameni care gandeste, din pacate, cam asa: acestia sunt niste supranaturali si cu siguranta au puteri mult mai mari decat vor sa ne arate. Imi citesc gandurile, se proiecteaza acasa la familia mea si vede ce se petrece cu ei, sigur stiu precis cat mai am de trait, daca ar vrea ar putea sa imi ia boala cu mana pe loc, etc, samd. Am cugetat sa inteleg de ce avem noi romanii aceasta tendinta? Am avut ocazia sa vad si straini in contextul mentionat, ei sunt mult mai reticenti si aproape deloc dispusi sa se increada in sistemul medical chinezesc.

Cred ca explicatia are la baza urmatoarele elemente:

  • romanii au si ei o medicina traditionala care, din pacate, se pierde astazi. Noi suntem obisnuiti „genetic” cu leacuri, ceaiuri, descantece, ba chiar si ritualuri mai stranii – de obicei condamnate de biserica
  • dupa revolutie am fost victima unei explozii de „naturism”, si spun victima pentru ca putine lucruri sunt sau au fost autentice, majoritatea ofertelor fiind simple scheme de jumulit bani. Mentionez aici fel de fel de magneti care iti aliniaza energia, autocolante de lipit pe telefonul mobil sa nu mai radieze, fel de fel de pilule care apar peste noapte cu pretentia ca fac si dreg dar apoi dispar dupa primele cazuri de imbolnaviri grave, cititori in aure, vrajitoare si descantatoare ridicate la rang de celebritati, etc
  • scaderea gradului de educatie care face ca indivizii sa nu mai poata sustine o gandire echilibrata, rationala si cel mai important, cu simtul proportiilor

Daca ar fi sa reduc la o simpla fraza mecanismul prin care increderea se transforma in mod gresit in credulitate in acest domeniu, as spune ca dam usor crezare realitatii ca subtilul determina grosierul dar fara sa aplicam mai deloc simtul proportiilor.

Sa luam niste exemple simple:

  1. piatra e mai grosiera decat apa, cu toate acestea apa poate macina piatra si ii determina astfel soarta – da, dar intr-un timp indelungat si/sau cu o energie foarte mare
  2. apa este mai grosiera decat aerul, cu toate acestea vantul determina formarea valurilor – da, dar transferand o energie foarte mare oceanelor
  3. aerul este mai grosier decat focul, cu toate acestea focul (caldura) determina formarea vantului – da, dar acea caldura reprezinta o energie colosala stocata in atmosfera
  4. focul este mai grosier decat lumina, cu toate acestea lumina (radiatia electromagnetica) determina focul (caldura) – da, dar cantitatea de radiatie este enorma pentru a incalzi atmosfera, oceanele, pamantul

Prin urmare este adevarat ca ceea ce este mai subtil determina ceea ce este mai grosier. Si ca in ultima instanta, in fiinta proprie, ceea ce gandim determina ceea ce simtim ceea ce apoi determina ceea ce suntem (si ce boli avem). DAR atentie, aceasta determinare are loc cu o cantitate enorma de energie mentala, respectiv de energie emotionala, pe care le vehiculam intr-un timp foarte indelungat! Daca astazi avem o boala grea ceasta este pentru ca ea a inceput sa se instaleze din tinerete!

De ce am avea senzatia, deloc corect fondata, ca poate sa vina cineva – oricat de puternic ar fi e totusi UN OM –  si sa ridice peste noapte efectele greselilor noastre de 20, 30 sau 50 de ani? Daca problema se poate elimina doar chirurgical poate ca ar mai fi de inteles, pentru ca ne adresam unui lucru grosier cu un alt lucru grosier (cutitul)! Dar sa te astepti ca un energoterapeut sa iti rezolve cu o energie subtila si intr-un timp scurt o problema grosiera mi se pare cel putin nerealist…

Sigur, exista minuni si ele chiar se petrec. Eu personal am fost martor la unele si le-am trait pe altele. Dar minunile au un obicei neplacut: nu se petrec in fiecare zi!


Comments

Un răspuns la „Subtilul determina grosierul”

  1. In urma diverselor reactii as dori sa mai clarific urmatoarele:
    – trebuie sa descoperim limitele oricarui lucru rau sa bun cu care ne intalnim
    – credinta nu ar trebui sa ne orbeasca ratiunea
    – totul este energie, nu conteaza gradul de condensare, iar pentru ca ceva sa determine altceva trebuie sa aiba o energie mai mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *