Autor: Richard Vencu
Nr.65 – Spitale
În lumea modernă spitalele şi închisorile au multe în comun, în special atunci când privim la pacienţii care au primit o sentinţă cu moartea. La fel de adevărat este, în ambele situaţii, că mulţi nu merită de fapt să primească această pedeapsă. De ce spun asta? Să privim cancerul pentru un moment: pentru cei mai…
Nr.64 – Boli incurabile
Oamenii care au boli „incurabile” trebuie să se bazeze pe propriul spirit pentru vindecare. Dacă boala nu răspunde la tăria spiritului atunci ei trebuie să apeleze la Buddha. Cine este Buddha? Buddha este inima şi mintea lor (sinele).
Nr.63 – Simplicitate
Ce este trezirea naturii interioare? Ce este înţelepciunea? Ele înseamnă să privești toate făpturile de pe o poziţie a celei mai mari simplicităţi. Totuşi mulţi oameni şi în special cei care sunt frustraţi cu ei înşişi tind să transforme chiar şi cel mai simplu lucru într-unul cât se poate de complicat, creând astfel complexitatea! Complicat şi simplu…
Nr.62 – De umărit în exersare
Există două lucruri care trebuie făcute în timpul exerciţiilor: acceleraţi viteza de circulaţie a sângelui şi a energiei qi în aşa fel încât să se stimuleze excreţia deşeurilor din corp deschideţi porii şi respiraţi adânc pentru a permite absorbţia esenţei şi a energiei qi ale Cerului şi Pământului
Nr.61 – De evitat în exersare
Există două lucruri care trebuie evitate în timpul exerciţiilor: nu exersaţi când sângele şi energia qi sunt deficiente nu exersaţi într-un mediu murdar sau spurcat
Nr.60 – Cerul și pământul
Atunci când oamenii sunt relaxaţi şi respiră încet şi adânc, corpul lor atinge o stare de schimb de energii subtile cu Cerul şi cu Pământul. Prin inspirație ei împing aerul în plămâni şi întreg corpul se pune în mişcare pentru a împinge afară energia qi internă. În acest mod energia qi a umanităţii se mişcă între Cer…
Nr.59 – Mediul înconjurător
Importanţa mediului înconjurător asupra sănătăţii oamenilor nu poate fi suficient de mult argumentată. Calitatea mediului este cauza pentru care locuitorii din creierul munţilor şi din pădurile străvechi cu mult aer curat şi energie proaspătă se vindecă mult mai repede și mai uşor. Particulele energetice subtile şi conţinutul ridicat de oxigen din aerul acestor locuri intră…