Începem o categorie nouă de articole despre curentele religioase din Asia şi China în mod special. Nu pot spune că suntem somităţi în studiul religiilor orientale, pentru astfel de informaţii vă trimitem cu plăcere la prietenii noştri autori precum Livia Kohn şi editurile care le publică lucrările precum Three Pines Press.
Ceea ce vrem să scriem aici, cu oarecare lejeritate în exprimare şi sensuri, ţine de experienţa noastră directă ca discipoli pe de o parte şi ca studenţi pe de altă parte a unor maeştri budişti şi ai altora taoişti.
Se spune că atunci când îţi alegi un maestru şi acesta te acceptă ca discipol nu se poate pune problema să repeţi acelaşi lucru cu un alt maestru, decât, probabil, dacă între timp renunţi la primul. Oricum alegerea unui maestru şi renunţarea la el nu sunt lucruri care se fac cotidian, ele fiind supuse unor procese spirituale, mentale şi emoţionale foarte laborioase. Cu toate acestea în cultura chinezească este acceptat şi uneori recomandat să ai şi alţi profesori pe lângă maestrul tău. Şi chinezii adeseori circulă între budism, taoism şi confucianism cu cea mai mare lejeritate.
Prin ochii unui neofit vă pot spune că a practica budismul şi taoismul în acelaşi timp poate fi destul de confuz şi cu siguranţă există pericolul de a nu putea urma cum trebuie nici una din căi. Cu toate acestea este foarte interesant de urmărit ce este asemănător şi ce diferă în practică, lucru care poate să genereze o înţelegere mult mai profundă a mecanismelor practicii şi ale corpului uman.
Lasă un răspuns