Trebuie ca fiecare dintre noi să fie extrem de atent ce cuvinte părăsesc buzele sale pentru că chiar dacă ele nu sunt rostite cu intenție rea, entitățile rele se pot folosi de energia cuvintelor negative pentru a-și manifesta propriile intenții.
Fiți atenți și vigilenți în acest sens. Cuvintele setează anumite forțe în mișcare iar anumite entități pot produce efecte ireversibile. Cele mai multe ființe umane își lasă sentimentele să fiarbă apoi izbucnesc și vorbesc tot ceea ce le trece prin cap.
Cu toate acestea trebuie să știți că există o forță mai rapidă și mai eficace decât cuvântul și aceea este gândul. Gândurile aparțin unei zone mai subtile decât cuvintele și dacă vreți cu adevărat să contracarați efectele negative ale cuvintelor pe care le rostiți o puteți face prin concentrare profundă înainte de a începe să vorbiți. Altfel karma va veni să vă bată la ușă și să vă ceară socoteală. Vorbiți numai binele, consolați, ușurați povara, ghidați, stimulați și resuscitați pe ceilalți ghidându-i spre bine.
Fiecare gând, sentiment, cuvânt pe care il rostim este înregistrat în noi înșine și trebuie să înțelegem că suntem în fapt responsabili pentru tot ce simțim, spunem și gândim. Nu numai în planul fizic, dar și în cel astral și cel mental.
Formați-vă obiceiul să generați o multitudine de gânduri, sentimente și cuvinte benefice și luminoase, și trimite-ți-le în exterior zi și noapte spre beneficiul tuturor ființelor din univers.
Lasă un răspuns