Categorie: Promovat

  • Să fim credincioși Adevărului

    Să fim credincioși Adevărului

    Pentru ca Adevărul să devină adevăr pentru noi este necesar să îl cunoaștem pe trei niveluri: mental, emoțional și fizic. Este foarte important să obținem o idee foarte clară pe toate cele trei niveluri de înțelegere. Adevărul trebuie mâncat, băut și respirat. Un adevăr asupra căruia nu se acționează este aproape complet nefolositor. Dacă suntem…

  • Reîncarnarea

    Reîncarnarea

    Reîncarnarea este o piatră de temelie în moralitate. Atât timp cât oamenii nu sunt conștienți de existența legii cauzei și a efectului care operează de la o încarnare la alta, nici o cantitate de predici sau discursuri moralizatoare nu vor produce vreun efect consistent în îmbunătățirea moralei lor. Imediat ce recunoaștem existența acestei legi începem…

  • Cuvinte, gânduri și sentimente

    Cuvinte, gânduri și sentimente

    Trebuie ca fiecare dintre noi să fie extrem de atent ce cuvinte părăsesc buzele sale pentru că chiar dacă ele nu sunt rostite cu intenție rea, entitățile rele se pot folosi de energia cuvintelor negative pentru a-și manifesta propriile intenții. Fiți atenți și vigilenți în acest sens. Cuvintele setează anumite forțe în mișcare iar anumite…

  • Degetele

    Degetele

    Degetele noastre sunt antene și fiecare recepționează și transmite curenți și unde de o natură particulară. Degetul mare Degetul mare corespunde elementului Pământ, care se ocupă cu voința și puterea determinării, tăria, acțiunea și uneori încăpățânarea. Reprezintă voința și puterea spiritului și pasiunile și nevoile noastre. Reprezintă în mod simbolic corpul fizic, vigoarea și sănătatea…

  • Ochii

    Ochii

    Ochii sunt ferestrele sufletului. Ochii sunt organe pur pasive, receptive. Totuși este posibil să utilizăm ochii în mod emisiv, pentru că ei pot vorbi, pot sugera, influența, comanda sau chiar ucide. Omul nu ar trebui niciodată să înfurie pe alții țintind privirea asupra lor. Pe de altă parte omul nu ar trebui niciodată să îi…

  • Mâinile

    Mâinile

    Mulți oameni au obiceiul de a gesticula cu mâinile în timp ce vorbesc. Trebuie să învățați și să vă educați mâinile și să le folosiți în gesturi care vă ajută pe voi și pe cei din jurul vostru. Stângerea mâinilor Strângerea mâinilor este un gest de o importanță considerabilă. Trebuie să strângem mâinile numai o…

  • Mersul

    Mersul

    Discipolii trebuie să învețe să fie conștienți de fiecare mișcare pe care o fac. Ei trebuie să fie atenți să nu facă gesturi nefolositoare sau distructive în timp ce merg sau vorbesc. Fiecare gest este o forță corespondentă unui curent specific, culoare și vibrație și care afectează toate ființele din noi și din jurul nostru.…