Inimă, minte, suflet, spirit

Știința materialistă ne învață că omul poate fi redus la componente pur fizice: celule, molecule și atomi. Știința spirituală ne învață pe de altă parte că omul mai are cel puțin încă două componente non-fizice: sufletul și spiritul.

Astfel regăsim în om inima, mintea, sufletul și spiritul. Din punctul de vedere al științei spirituale singura putere adevărată rezidă în spirit.

Putem relaționa aceste patru principii cu tradițiile indiană și cu sistemul teosofic și putem spune că inima reprezintă corpul astral, sufletul reprezintă corpul buddhic, mintea sau intelectul reprezintă corpul mental iar spiritul reprezintă puterea corpului atmic. Toate aceste patru principii se întrepătrund cu corpul fizic într-un tot unitar.

Atât inima cât și sufletul sunt vehiculele emoțiilor, sentimentelor și a dorințelor noastre. Inima este lăcașul emoțiilor ordinare, care răsar din dificultăți și supărări sau a bucuriilor, a plăcerilor și a lucrurilor pur senzuale. Sufletul este sediul emoțiilor divine și a iubirii.

Cea mai dezinteresată formă de iubire și cea mai înaltă formă de sacrificiu aparțin planului buddhic. Numai în acest plan omul poate să se unească cu cele mai exaltate ființe care există în Univers.

Relația dintre minte și spirit este o paralelă a relației dintre inimă și suflet. Intelectul sau corpul mental este vehicolul lucrărilor pur umane ale minții preocupată de satisfacerea intereselor inferioare ale omului și de cea a nevoilor sale fizice. Corpul cauzal pe de altă parte este relaționat cu corpul atmic și este sediul gândurilor și a activității mentale pur spirituale.

Sufletul și inima sunt două expresii ale aceluiași principiu feminin, al cărui câmp de activitate se poziționează între planul astral inferior și nivelurile superioare ale sufletului sau planul buddhic. În mod similar intelectul și spiritul sunt expresii ale principiului masculin care se manifestă pe sine în planurile mental și cauzal. Cele două principii se manifestă în om prin cele patru vehicule diferite menționate care trăiesc împreună într-o singură casă, corpul fizic.

Sufletul și spiritul acționează fără să aibă nevoie de aprobare sau de opinii favorabile și chiar fără a fi nevoie să își reveleze intențiile inimii și minții noastre. Dar atunci când inima și mintea nu sunt controlate de suflet și de spirit, nu fac niciodată ceva corect, fiind lipsite de iubirea perfectă (suflet) și de înțelepciunea divină (spirit) a lumii spirituale. Însă atunci când sunt coordonate de lumea spirituală inima și mintea devin Adevăr.

Putem vedea exemplul crucificării lui Isus între doi hoți ca fiind o reflexie simbolică a vieții interioare a omului. Isus reprezintă aici sufletul și spiritul aflat între inimă și minte. În Bhagavat Gita, Domnul Krishna stă între două forțe antagoniste, ale lui Kaurava și Pandavas. Kaurava reprezintă intelectul și Pandavas inima iar Domnul Krishna reprezintă principiul divin care se manifestă prin suflet și spirit sub forma iubirii și a înțelepciunii, a focului și a luminii.

Intelectul este plin de mândrie, suspiciune, dubii, criticism, vrea mereu să vadă miracole și în ciuda propriei dorințe și a faptului că miracolele se petrec peste tot în jurul nostru el nu le vede niciodată. Intelectul uman se gândește mereu la propriul interes, caută averi, sănătate, frumusețe și nemurire în moduri mundane. El vrea întreaga lume la picioarele sale.

Conform logicii intelectului Dumnezeu există numai cu scopul de a îi ocroti propriile afaceri. Imediat de această stupidă mentalitate calculată conduce la niște eșecuri primul găsit vinovat este Dumnezeu, asupra căruia intelectul își dezlănțuie furia.

În ceea ce privește inima ea este interesată numai de plăcerile vieții și se așteaptă ca totul să decurgă facil și atunci când se confruntă cu realitatea amară se supără că nu este iubită așa cum își dorește.

Dacă intelectul nu este ghidat de spirit el devine prada mândriei. Dacă inima nu este încălzită de suflet lasă loc dorințelor și manierelor imorale la cel mai mic semn de dificultate. Ambele se scufundă într-o natură diabolică atunci când nu sunt asistate de suflet și de spirit. Inima trebuie să fie gazda revărsării iubirii infinite a sufletului și intelectul trebuie să devină receptorul înțelepciunii prin care spiritul se manifestă.

Crucificarea lui Isus este un simbol al crucificării sufletului și a spiritului uman între inima și mintea sa. Inima și mintea ar trebui să ia parte la viața divină în schimb ele se împotrivesc și neagă însăși existența realității divine. Astfel Isus este încontinuu răstignit pe cruce între cei doi hoți, inima și mintea omului.

Același principiu se aplică și artei Qi Gong. Prin învățarea Yi Jin Jing și Xi Shui Jing, atunci când perfecționarea le face să devină identice, practicantul devine Întregul invincibil. Energiile Yin și Yang devin perfecte și echilibrate.

La fel, imaginea Domnului Krishna stând în mijlocul câmpului de luptă dintre mândrie, intelect (Kauvana) și mânie/emoție/inimă (Pandavas) reprezintă remediul împotriva celor două otrăvuri violente din om, prin gentilețe și umilință.

Gentilețea și umilința sunt două virtuți indispensabile cu ajutorul cărora discipolii pot să rezolve orice probleme, oricât de dificile. Cel care posedă căldura inimii spirituale și lumina spiritului este el însuși un rezervor imens de putere.

Umilința adevărată nu înseamnă să te pleci în fața bogaților și a celor puternici ci în fața Adevărului. Umilința adevărată este practica și respectul adânc pentru toate lucrurile sacre și protecția acestor lucruri în sine și în cei din jur.

Arjuna a fost mândru pe câmpul de bătălie dar a fost umil în fața Domnului Krishna. Isus a fost mândru că s-a declarat Fiul lui Dumnezeu dar a fost umil în fața Domnului. Un om mândru este un om care gândește că numai el contează și care își imaginează că este independent de orice și de oricine. Omul mândru crede că el este sursa fenomenelor care se manifestă prin el pe când un om umil știe că nu el este sursa și își păzește legăturile cu tot universul. Omul mândru uită de adevărata Sursă și va sfârși mai devreme sau mai târziu prin pierderea a tot ce a deținut cândva.

Aproape oricine știe să adune, să scadă, să înmulțească și să împartă. În ființa umană inima adună și numai asta știe să facă, să adune și să amestece totul. Mintea scade, iar sufletul multiplică și spiritul împarte.

Începem prin a acumula și mai târziu rejectăm foarte multe din lucrurile pe care le-am acumulat. Lucrurile bune trebuie însămânțate pentru a se multiplica și a crește. Dacă nu ne însămânțăm propriile gânduri și sentimente bune înseamnă cu nu cunoaștem nimic despre adevărata multiplicare. Pe de altă parte dacă știm cum să plantăm, vom putea mai târziu recolta din belșug și vom avea ce să împărțim și să distribuim și altora. Viața ne confruntă foarte des cu cele patru operații, numai că noi nu reușim întotdeauna să le studiem, să le înțelegem și să le aplicăm.

O activitate de o imensă importanță pentru fiecare este să introducem cât mai multă iubire și lumină în lume. Trebuie să participăm din toată inima, cu toată mintea, tot sufletul și tot spiritul nostru în acest scop. Pentru că acolo unde sunt trei sau mai mulți adunați în numele Domnului, acolo va fi și El prezent. Trei nu sunt oameni ci sunt inima, mintea și voința. Atunci când corpul, sufletul și spiritul sunt una, atunci El este prezent în noi.

Trăiți-vă viețile cu o inimă binevoitoare, cu o minte care împarte cunoașterea, cu un suflet iubitor, cu un spirit dăruit și cu un corp care servește tuturor.