Egalitatea

Egalitatea nu există. Egalitatea nu există nici în planul fizic, nici în oricare alt plan mai subtil. Natura preferă diversitatea, iar diversitatea naște inegalitatea.

Deoarece capacitatea fiecăruia este diferită unii sunt capabili să acumuleze mai mult decât alții. Există numai trei feluri de oameni pe pământ: cei puternici, cei bogați și cei săraci. Dacă bogații sunt bogați acest lucru se petrece pentru că o merită, tot așa cum săracii își merită sărăcia. Omul este arhitectul succesului și al eșecului său. Este datoria noastră să investigăm consecințele vieții pe care o trăim. Cei puternici sunt puternici pentru că și-au dezvoltat anumite calități și au muncit pentru a obține acele puteri indiferent dacă a trebuit să fie violenți, lipsiți de onestitate, legali sau ilegali, să lucreze pentru sine sau pentru alții – puternici fiind ei vor obține aproape întotdeauna ceea ce solicită.

Săracii sunt împotriva bogaților atâta timp cât sunt săraci, însă atunci când se îmbogățesc nu se mai gândesc decât la avere. Este extrem de ușor ca un bogat să manipuleze un sărac. Atunci când devine bogat, următoarea țintă a omului este să urmărească puterea – puterea de a controla.

Inegalitatea domnește în natură. Egalitatea nu înseamnă nimic altceva decât stagnare, lipsă de motivație și de mișcare, lipsă de competiție. Trebuie să intrăm în competiție pentru bogăție, putere, înțelepciune și învățarea acestui lucru ține de natura acestei lumi.

Oamenii trebuie să realizeze că deși ei se omoară unii pe alții în numele egalității, a libertății de exprimare, a drepturilor egale pentru femei și bărbați, pentru oameni și animale și așa mai departe, ei nu vor obține niciodată egalitatea pentru simplul fapt că natura insistă pe inegalitate. De ce ar trebui compătimiți cei care sunt leneși, incapabili, distructivi și ignoranți? A-i ajuta din bunătatea inimii, din generozitate, este un lucru, dar a le da tot atât cât dăm unui om talentat, unui geniu, unui cunoscător nu înseamnă de fapt egalitate. Aceasta este doar injustiție.

Atunci când omenirea se va ilumina, când va pierde dorința să acumuleze mai mult decât este necesar, când oamenii vor munci împreună ca o familie, atunci nevoia de a poseda va dispare și abia atunci nu va mai exista injustiție. În corpul unui om există mult mai multe celule decât există oameni pe pământ. Aceste celule pot să trăiască în frăție, ajutându-se reciproc, în timp ce oamenii sunt incapabili să facă ceva similar pentru omenire. Dacă toate țările și toți indivizii ar practica Adevărul Universal, cu toții am fi bogați, prosperi și puternici. Nu ar mai fi nevoie să ne batem pentru bani, pentru pământ sau pentru posesiuni.

Soluția ar fi ca oamenii să lucreze pentru omenire exact așa cum lucrează celulele pentru om. (Reiterăm aici faptul că filozofia chineză concepe natura ca pe un imens organism. Menționăm că această filozofie este mult mai veche decât ideea de comunism – cel mult comuniștii s-au inspirat din ea și nu invers. În plus, dacă gândim la rece, nu comunismul ca idee a fost dăunător ci ceea ce unii oameni au făcut în timp ce îl foloseau drept justificare, atunci când nu urmăreau altceva decât accesul la putere și exercitarea ei. )