Etichetă: pace
Nr.33 – Minte împăcată
Când mintea şi inima nu sunt împăcate emoţiile şi natura interioară sunt grăbite şi rebele – cauza primordială a îmbolnăvirilor şi a morţii. Prin urmare calmarea minţii este primul pas spre ocrotirea vieţii. Mintea şi inima pot controla toate celelalte aspecte. Astfel, atunci când mintea şi inima sunt stabile, energia qi este armonioasă, sângele circulă bine; atunci…
Binele și Răul sunt Unul
Binele și Răul sunt servitorii lui Dumnezeu deoarece ei lucrează mână în mână făcând același lucru, voia lui Dumnezeu. Atâta timp cât vom opune binele răului nu putem decât să fim divizați în interiorul nostru, frământându-ne continuu și neajungând nicăieri din cauza ignoranței, din cauză că rămânem discordanți și lăsăm tendințele să se opună unele…
Evoluție colectivă
Acum omul este în stadiul în care trebuie să învețe să se cunoască pe sine. El trebuie să descopere cât de multe aspecte mai deține dincolo de corpul fizic. Fiecare dintre corpurile subtile trebuie hrănite corespunzător și fiecare trebuie să fie în armonie cu celelalte. Faptul că avem un suflet, un spirit, o scânteie divină,…
Adevărata pace
Pacea este o stare de armonie interioară. Ea nu se obține prin eliminarea a orice este extern, ci se găsește înăuntrul nostru atunci când reușim să oprim războiul interior. Pentru a obține pacea trebuie să avem o înțelegere profundă și cuprinzătoare a naturii umane, a oamenilor în general. Noi ne imaginăm că avem deja această…