Acesta este articolul nr. 2 din totalul de 3 articole ale seriei Luna

Un ciclu lunar durează aproximativ o lună. Luna crește pentru paisprezece zile și descrește pentru alte paisprezece zile și această alternare afectează multe lucruri din natură precum și ființele umane. În general perioada în care luna este în creștere este un timp pentru activitate, pentru creștere, pentru câștig, se urmărește ca scop capturarea energiilor pozitive, benefice din natură cum ar fi cunoașterea (prin studiu), bogăția, sănătatea, succesul, creșterea spirituală. Trebuie notat că aceste lucruri se efectuează pe timpul creșterii lunii și nu chiar în ziua de lună plină, atunci când energiile acesteia devin prea puternice pentru a menține siguranța în unele activități.

În timpul zilei cu lună plină (în fapt în intervalul cu 18 ore în avans și 18 ore după momentul de maxim) cel mai bine este să se cultive, prin practica meditației, a introspecției, a tăcerii, prin rugăciune, post și prin alte metode spirituale conectarea la energiile Tatălui și la cele ale Mamei Universale.

Din contră, atunci când luna este în descreștere se pune emfază pe uitare și pe odihnă. În acest interval se meditează pentru debarasarea și micșorarea acelor elemente malefice din viețile noastre, cum ar fi sărăcia, boala, inamicii, ignoranța, neștiința și așa mai departe. Din nou atenție la faptul că aceste lucruri se practică numai în perioada descreșterii și nu și în ziua cu lună nouă (sau mai precis în intervalul de 36 ore din jurul momentului maxim de lună nouă). Energiile malefice ale lunii noi pot fi prea puternice și îi pot învinge pe cei nerealizați spiritual și nepregătiți pentru a le face față. În timpul intervalului de lună nouă se practică aceleași lucruri ca și în timpul intervalului de lună plină. Din acest motiv mulți devotați, inițiați sau oameni religioși se roagă și practică introspecția în aceste perioade de timp.

Statisticile au arătat că în timpul zilelor de lună plină și a celor de lună nouă rata criminalității și încărcarea azilelor de nebuni sunt cele mai mari din luna respectivă. În plus dacă aceste zile cad lunea, zi condusă de Lună, efectele sunt și mai devastatoare. Inițiații care își controlează simțurile, emoțiile și gândurile, vorbirea și activitățile și care au conștiința evoluată nu se tem și nu sunt influențați de aceste energii malefice. Dimpotrivă, ei se folosesc de aceste intervale de timp pentru a progresa și a evolua în Corp, Suflet și Spirit, în unitate cu toate ființele, planetele, stelele, soarele, luna și conducătorii cosmici.

Dacă trebuie să inaugurăm o lucrare importantă sau o activitate nouă este mult mai ușor să reușim dacă așteptăm un moment cu luna în creștere, moment care ne oferă condiții mai favorabile. Dacă dorim să terminăm ceva, atunci este mai bine să o facem atunci când luna se află în descreștere.

Să presupunem că dorim să ne creștem puterea voinței și vigoarea și că dorim să purtăm o Iubire mai intensă, să dobândim o Înțelepciune mai mare și să luminăm cu mai multă Lumină – atunci vom practica în vederea obținerii acestor lucruri în timpul creșterii lunii și le vom umple de splendoarea ei. Dacă dorim să eliminăm vicii (să ne lăsăm de fumat, de băut, etc) sau alte slăbiciuni atunci vom proceda în acest sens în timpul descreșterii lunii.

Navigare seriiInfluența LuniiFața ascunsă a Lunii

Comments

Un răspuns la „Practica funcție de fazele lunare”

  1. Avatar serban mircea
    serban mircea

    Multumesc pentru articolele dumneavostra foarte interesante.
    Legat de Luna si de influenta ei, cred ca poate fi urmarit si bioritmul personal (cel fizic, cel intelectual si cel emotional). Am observat ca mult mai aproape de realitate este bioritmul prezentat in cartea „Puterea Lunii” de Johanna Paungger si Thomas Poppe si nu cel „clasic”, sinusoidal. Am corelat bioritmurile si cu hexagramele i-ching, inclusiv cu semnificatia medicala a acestora prezentata in „I Ching terapeutic” de Francis Prade – aici am observat ca in momentele „critice” ale bioritmurilor exista o intensificare a sensibilitatii pe organul/viscerul sau zona indicata de linia hexagramei activa in ziua „critica”. Este disponibil un program pe care l-am realizat cu ceva vreme in urma si in care am adunat toate aceste informatii:

    http://cms72.blogspot.ro/2011/01/bioritm-i-ching-v100130-by-cms.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *