Nr.52 – Formula de cultivare

Formula esenţială pentru practica cultivării:

Seren şi radiant, radiant şi seren – sunt lipsit de orice efort
Pentru a mă ilumina şi a deveni un patriarh nu există alt secret.

Cerinţe esenţiale pentru vindecarea corpului: nu lăsaţi nici o parte din corp să utilizeze nici cel mai mic efort. Controlează complet toate gândurile, respiraţia şi membrele. Ochii nu văd, urechile nu aud, limba nu gustă, gura nu înghite, mintea nu face nimic. Acesta este singurul lucru. Imediat ce apare al doilea lucru gândeşti, auzi sau simţi – acestea sunt depunere de efort. Chiar şi cea mai mică mişcare a braţelor sau a degetelor este un efort. A face respiraţia mai moale sau mai puternică este un efort. Practicând această regulă în curând respiraţia ta va fi în mod natural calmă, ca şi cum nu s-ar mişca deloc prin gură şi nas. Atunci cei 84000 de pori ai întregului corp vor lucra activ, expandându-se şi contractându-se. În acest moment nu există EU, sine, energie sau minte. Mintea cosmică s-a întors în poziţia originală. Aceasta se mai numeşte focul întors la origini sau echilibrul perfect dintre foc şi apă. Această stare este modul cheie de vindecare ale celor o sută de boli.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *