Programul de călătorii pentru anul 2016

În acest an, din cauza apariției celei de-a doua clinici la care echipa maestrului Jiang Feng lucrează și a aglomerării programului lor de lucru a fost necesar să ne restrângem numărul de vizite la doar 4 calătorii și la maxim două grupe pentru fiecare călătorie.

Asta înseamnă că locurile încep să devină limitate. Programul de călătorie se află afișat la pagina de înscrieri și deja sunt pacienți înscriși pentru grupele din martie, din mai și chiar din septembrie 2016.

Cum pacienții care vin la control au prioritate, toți pacienții noi sunt sfătuiți să urmărească să își clarifice planurile de călătorie și să ocupe din timp locurile în grupe.

În plus regimul vizelor pentru China s-a complicat puțin, cei care au mai multe vize prezente în pașaport vor avea nevoie de invitație din partea clinicii Xinglin. În acest moment clinica s-a organizat să trimită aceste invitații conform cerințelor consulatului și pentru buna desfășurare a fluxului de documente am desemnat agenția Pretty Travel să se ocupe de solicitarea invitațiilor și de obținerea vizelor. Agenția Pretty Travel s-a mutat la 100m de ambasada Chinei, astfel serviciile pentru viză devenind mult mai facile decât în trecut.

Vă rugăm să notați că durata de obținere a vizelor a crescut față de anul trecut, un motiv în plus de a face toate aranjamentele de călătorie cât mai din timp.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *