- Munca
- Munca și succesul
- Munca și lecțiile
- Muncește!
- Munca – nici o scăpare
- Lecții de la natură
- Muncește cu intuiție și grație
- Munca – detașare, sacrificiu, ofrandă, credință și perfecționare
- Voința Divină
- Cariera și sfințenia
- Conducerea servitorului
- Hrana spirituală – Adevărul
- Munciți dar nu neglijați spiritul și sufletul
Atunci când un lider își pune subordonații pe primul plan ei vor munci mai bine și vor fi mult mai loiali față de autoritate. Ca rezultat ei vor fi mai apți să acorde prioritate muncii lor și întreaga organizație crește armonios. Profitul se multiplică și toată lumea beneficiază.
Acest tip de lider a crescut și a muncit el însuși însușindu-și experiența și înțelegerea tuturor activităților pe care acum le atribuie ca sarcini subordonaților săi. El este tipul de lider care a început prin curățarea podelelor și care a excelat pe orice poziție pe care a ocupat-o până să ajungă ceea ce este astăzi. Tocmai din acest motiv îi pasă de semenii și de subordonații săi și are mereu în vedere interesul lor cel mai bun.
Acesta este conducătorul-servitor.
Atunci când liderii devin servitorii oamenilor din viața lor cu toții mănâncă în aceeași cantină și cheile de la „toaleta directorilor” dispar din prima zi.
Această formă de unitate și atitudine serviabilă a căpătat numele neobișnuit de „conducerea servitorului” (Servant leadership). Un adevărat servitor nu va flămânzi în prezența sincerității, a onestității și a integrității.
Această formă de cooperare declanșează un proces extraordinar prin care nebunia egoismului și autocentrarea sunt transformate în armonie și seninătate.
Cei ce sunt servitorii tuturor sunt cei mai măreți dintre noi!
Lasă un răspuns