- Adevărul – introducere
- Adevărul – Iubire și Înțelepciune
- Maestru și discipol
- Meditație asupra Adevărului
- Să fim credincioși Adevărului
- Adevărul nu interferează
- Adevărul – salvare
- Spirit și știință
- Adevărul transcende totul
- Trei legi ale Adevărului
- Centrul Adevărului din noi
- Intuiția
- Unitatea
- Vârful
- Adevărul gol-goluț
- Dumnezeu este Spirit
- Comunicarea spirituală
- A da și a primi
- Dumnezeu
Principiile care guvernează Universul sunt eterne. Formele sunt în mod constant schimbabile și mutabile. Spiritul este opus materiei, iar Adevărul este opus falsității, iluziei, erorii și aparențelor superficiale. A-L sluji pe Dumnezeu în Spirit înseamnă a renunța la toate aspectele materiale care ne încătușează și ne rețin de la libertate. A-L sluji în Adevăr înseamnă să renunțăm la atașamentul față de iluzie și la aparențele exterioare.
Să-L slujim pe Dumnezeu nu în biserică, templu, acasă, sinagogă, capelă, țară, loc, etc. ci numai în Adevăr și în Spirit.
„Va veni ziua când omului i se va spune că nu vor mai fi biserici, temple sau sinagogi, nu vor mai fi ceremonii religioase, statui, picturi pioase, nu va mai fi cler și nu vor mai fi nici preoți, că orice manifestare exterioară, materială a religiei va dispare deoarece a sosit timpul ca Dumnezeu să fie slujit în Adevăr și în Spirit.” (n.t. în fapt va veni ziua în care religiile lumii își vor fi îndeplinit scopul, acela de a-l re-lega pe om de Dumnezeu)
În prezent omul încă este obligat să își exprime credința într-o formă concretă, în locuri de rugăciune, prin obiecte liturgice, festivități religioase și sărbători care punctează zile, săptămâni, luni și ani. Acestea nu sunt religia adevărată. Nu putem stoarce divinitatea numai pentru că ne aflăm în biserică, templu sau sinagogă sau că ne folosim de un obiect de cult sau de o persoană intermediară. A pretinde că acest lucru este posibil înseamnă a-L discredita pe Dumnezeu.
Omul nu poate începe să trăiască în Spirit și în Adevăr atâta timp cât se mai agață de obiecte materiale. De ce să îl legăm pe Dumnezeu de ceva material? De ce să ne înșelăm cu astfel de credințe false? Credeți că a fi în legătură cu Dumnezeu înseamnă că trebuie să fii creștin, musulman sau hindus, budist, taoist sau simpatizant New Age? De ce să ne restricționăm sau de ce să Îl restricționăm pe Dumnezeu? Ce se petrece cu cei născuți în junglă care nu vor fi niciodată atinși de nici una dintre religiile majore ale lumii? Vor fi ei rejectați de Dumnezeu?
Bineînțeles, dacă preferăm să ne asociem unei religii suntem liberi să o facem. Adevărata virtute a rugăciunii nu va fi afectată de apartenența noastră la o anumită religie. Singurul lucru important este templul nostru interior. Dacă ne purificăm și luminăm acest sanctuar, indiferent de ce am fi în exterior, rugăciunile noastre vor ajunge cu siguranță la Dumnezeu. Nu există un loc sau un timp special în care să îl slujim pe Dumnezeu în Adevăr și în Spirit. Diferite religii rezervă un timp special pentru manifestarea credinței. Musulmanii o fac vinerea, evreii sâmbăta iar creștinii duminica. În ochii lui Dumnezeu toate zilele sunt sacre și în mod egal binecuvântate. Întotdeauna și oriunde este timpul și locul corect pentru a ne ruga Lui.
A trăi în Adevăr și în Spirit nu înseamnă să nu mai căutăm niciodată suportul lucrurilor fizice sau materiale, fie că vorbim de un talisman, yantra, magie, relicve, etc. Dar nu trebuie să ne oprim acolo și să nu mergem cu credința noastră până la capăt, până la esența Adevărului și a Spiritului. Dacă suntem un spiritualist sau un materialist depinde numai de propria conștiință. Va trebui să o utilizăm pentru a ne înălța mult mai sus, mult mai departe, pentru a ne uni cu forțele cosmice cu care ea este îmbibată.
Adevărații inițiați nu mai au nevoie de obiectele materiale dar nici nu le resping. Dimpotrivă, ei se bucură, admiră și utilizează tot ceea ce există dar nu se amăgesc înlăturând Lumina, adevărul, pacea și împărăția lui Dumnezeu din ei înșiși. Circumstanțele materiale pot fi folositoare și eficiente dar nici una din ele nu este reală la modul absolut. Cei ce se agață de ele nu vor găsi Spiritul ci doar materia. Nu vor găsi adevărul ci numai iluzia. Un inițiat adevărat nu are nevoie de templu sau de biserică pentru a-și manifesta credința. Nu are nevoie nici de statui, nici de icoane însă atunci când pătrunde într-un sanctuar de orice fel arată respect pentru toate acestea.
Cineva se poate ruga în cel mai frumos sanctuar din lume dar dacă sanctuarul lui interior este impur, Dumnezeu nu îi va auzi ruga. Pe de altă parte dacă ne purificăm și iluminăm sanctuarul interior, indiferent unde ne-am afla, rugăciunile noastre se vor înălța până la tronul lui Dumnezeu, în Spirit și în Adevăr.
Mulți aspiranți vizitează locurile sfinte, iau parte la pelerinaje și venerează relicve fără să realizeze că Spiritul care la un moment dat a produs acele minuni nu mai este acolo la modul fizic. Creștinii merg în Israel, la locul nașterii lui Isus, egiptenii merg la piramide, grecii la Delphi iar indienii la peșterile din Ajunta sau Ellera. În loc să găsească acolo Spiritul ei nu vor găsi decât praf și ruine. Putem continua să vizităm acele locuri în care sfinții au trăit la un moment dat dar trebuie să ținem minte că menirea acelor locuri este doar să ne încurajeze să continuăm să căutăm locul sacru din interiorul nostru.
Să lucrăm, prin urmare, să creăm condițiile propice în noi înșine pentru ca oriunde ne-am afla să putem fi în contact permanent cu Spiritul și cu Adevărul acestor ființe mărețe care au vizitat odată Pământul și care ne hrănesc cu Înțelepciunea și cu Iubirea lor.
Lasă un răspuns