Adevărul trebuie perceput mereu atât obiectiv cât și subiectiv. Atunci când defavorizăm obiectivitatea în favoarea subiectivității în fapt defavorizăm lumea exterioară în favoarea celei interioare, ca și cum cele două lumi ar fi mutual exclusive. Dacă dorim să cunoaștem întregul adevăr despre ceva va trebui să ne plasăm atât în interiorul cât și în exteriorul său. Poate să pară dificil dar nu este niciodată imposibil.

Aici trebuie să ne utilizăm intuiția pentru că intuiția are puterea de a înțelege, simți și privi simultan întreaga realitate. Intuiția este capabilă să unifice intelectul și inima, gândurile și emoțiile, înțelepciunea și iubirea în căutarea noastră după adevăr. Ea ne oferă metoda de care avem nevoie pentru a ne dezvolta „organul spiritual” care ne va permite să atingem în profunzime regiunile sufletului și ale spiritului, să vedem lumea psihică cu aceeași acuratețe, claritate și precizie cu care percepem lumea fizică. Astfel vom vedea lucrurile în întregimea lor și vom putea să descriem situația în realitatea ei pentru că fiecare percepție și explicație nu va mai fi limitată doar la aparențele exterioare. Această subiectivitate „interioară” (dacă ne permitem un mic pleonasm) coincide în fapt cu realitatea obiectivă a Universului. Înțelegând aceasta vom deveni capabili să cunoaștem Adevărul.

Subiectivitatea se referă la un subiect, iar obiectivitatea la un obiect. În contextul Creației, Dumnezeu este subiectul. În fapt se poate afirma că El este singurul Subiect în ceea ce privește Creația. Iar Creația în sine reprezintă lumea obiectivă. Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om după asemănarea Sa, atunci și omul devine un Subiect care lucrează asupra materiei pentru a co-crea lucrarea Domnului.

Sufletul, spiritul, gândurile noastre au voința și capacitatea de a prelucra dimensiunile obiective și de a transfigura condițiile în care trăim. Acesta este obiectul speranței noastre. Aceasta este salvarea noastră.