Sinuciderea

Sinuciderea este rezultatul lipsei de inteligență și de înțelegere, a lipsei de inimă sau a lipsei de voință.

A vrea să comitem suicid este o atitudine reprobabilă. Această intenție demonstrează în primul rând cât suntem de ignoranți și de slabi că lăsăm dificultățile să ne afecteze până la acest nivel. Realitatea este că nu vom scăpa de nimic terminându-ne prematur viața. Nici unul din obstacolele, nici una din greutățile cu care ne confruntăm nu ne vor fi înlăturate din cale, ba mai mult, unele noi vor fi adăugate celor deja existente. Imediat ce ajungem în partea cealaltă vom fi considerați de toți drept dezertori, drept unii care au plecat din lume înaintea timpului stabilit fără a avea nici un drept de a o face. În lumile mai înalte nu este loc pentru dezertori și suferința ce va urma va fi mult mai mare decât dacă am fi continuat să ne trăim viețile.

Par să existe tot felul de motive pentru care oamenii comit suicid, dar toate se reduc de fapt la un unul singur. Oricine comite suicid nu realizează de fapt că Dumnezeu i-a oferit toate facultățile de care are nevoie pentru a triumfa asupra oricărei dificultăți, indiferent cât de amară ar fi, că i s-a oferit fiecare oportunitate, fiecare mijloc de comunicare cu lumile înalte, invizibile unde creația are loc la nivel mental și de unde ea se proiectează în spațiu pentru a fi concretizată. Și pe deasupra acela nu realizează că în mijlocul celei mai devastatoare singurătăți și nenorociri în care se află el nu este deloc singur ci este înconjurat și asistat de ființe luminoase care veghează asupra sa. Inima, mintea și corpul fizic sunt toate vulnerabile, însă spiritul este invulnerabil.

Lipsa de iubire poate împinge oamenii spre suicid. Fără iubire vrem să murim, viața parcă nu mai are sens.

Lipsa de voință nu se poate îmbunătăți în mod spontan. Bolnavul nu are dorința să se întărească, nici puterea să meargă mai departe. Condiția sa se deteriorează, apoi stagnează și se blochează. El nu se uită niciodată în afară ci se ascunde mereu în sinele său mic și întunecat. Am putea să avem multe lipsuri, însă dacă începem să ne tot gândim la ce ne lipsește acele lipsuri de vor amplifica și mai mult.

Lipsa de inteligență este neînțelegerea faptului că suntem copii lui Dumnezeu, moștenitori norocoși ai unei averi inestimabile. Fără această înțelegere nu vom progresa pentru că nu vom permite să fie activate gânduri și activități inteligente.

Lipsa de voință, de inimă și de inteligență ne conduc, prin urmare, la o stare fără speranță. Speranța este singura sursă care ne permite să ne simțim vii în această lume moartă. Ea ne conduce, ne purifică, ne luminează și ne sanctifică. Fără ea suntem doar niște morți aparent vii.

Din nefericire mulți dintre așa-numiții ocultiști, terapiști, clarvăzători, vindecători, etc. cred că ei pot să vindece pe alții de problemele lor nerealizând că vindecarea este o putere personală, pe care fiecare bolnav o deține. Numai când bolnavul este reconectat la adevăratul sine, când se recunoaște ca parte din supremul Adevăr, când se simte ca în familia lui Dumnezeu care are grijă de el și de semenii lui, numai atunci acela poate fi salvat de ghearele unei morți premature. Prin această salvare i se reinstalează voința, puterea și curajul, iubirea și puritatea inimii, inteligența, înțelepciunea și lumina Supremului Adevăr. Speranța învinge din nou și bolnavul nu va mai avea niciodată dorința de a se sinucide, dedicându-și restul vieții pentru a se apropia de Lumină.