Copacul Vieții simbolizează Viața Unității – Viața fără polaritate, care este plasată deasupra binelui și a răului. Copacul Cunoașterii Binelui și Răului este simbolul Vieții cu Polaritate, cu alternanța zilelor și a nopților, a bucuriei și a durerii, a binelui și a răului. În fapt este vorba de starea de conștiință, iar cei doi copaci reprezintă două regiuni distincte ale Universului, două niveluri diferite de conștiință.
Oamenii au străbătut fiecare colțișor al Pământului în căutarea Paradisului însă fără nici un rezultat. Căderea oamenilor reprezintă în mod simbolic suita de transformări de la corpurile subtile către cele grosiere. După ce au mâncat din fructul oprit, Adam și Eva au coborât în nivelurile opace ale materiei dense și atunci au știut că sunt goi. Bineînțeles că ei au fost goi și până atunci, fiind acoperiți numai cu Lumină, însă după coborâre au constatat că erau dezbrăcați de acea Lumină. Nu mai puteau vedea la celălalt transparența, frumusețea și radianța pe care o purtau în Paradis. Ei au continuat să trăiască dar în fapt au murit/adormit pe nivelurile mai înalte ale conștiinței.
Paradisul este simbolul unei stări înalte de conștiință. Pământul are șapte forme diferite, cu nume diferite, funcție de felul materiei din care este compus, de la grosier la subtil. Pământul eteric și nu acest Pământ solid este Pământul pe care Dumnezeu l-a creat inițial și care a fost leagănul omului așezat acolo de Dumnezeu într-o stare de conștiință care nu cunoștea suferința, și nici boala sau moartea. Același Paradis încă există, invizibil pentru ochii materiali, plasat în continuare în lumea eterică.
Copacul Vieții nu este un copac în sine, ci un curent de Lumină plecat din Marele Soarele Central care hrănește toate ființele vii. Omul încă are forma, structura și capacitatea de a absorbi aceste raze și astfel de a mânca din fructul Copacului Vieții. Omul are și capacitatea de a se întoarce la Inima lui Dumnezeu, dacă dorește aceasta cu adevărat.
Copacul Cunoașterii Binelui și a Răului este un alt curent energetic de natură astringentă, cu o astfel de putere de contracție și coagulare încât este capabil să afecteze conștiința și să omoare corpurile pure, eterice, creând astfel nașterea în regiunile dense, în întuneric și în corpuri muritoare.
Simbolul șarpelui este un simbol foarte profund pe care îl regăsim în toate religiile. El reprezintă cel mai adesea răul, diavolul, dar și energia numită șarpele fioros, șarpele de foc, Kundalini sau dragonul care trimite un lucru din Ceruri pe Pământ sau de pe Pământ în Ceruri. Atunci când este impregnat cu elemente impure poate fi cel mai periculos lucru dar atunci când este impregnat cu gânduri sacre îi poartă pe profeți și pe înțelepți până la tronul lui Dumnezeu. Simbolul șarpelui este echivalent cu simbolul celor două triunghiuri ale sigiliului lui Solomon, unul masculin și unul feminin, primul reprezentând sinele superior iar al doilea pe cel inferior. Ființa inferioară este haină și respingătoare, iar cea superioară este frumoasă și divină. Totul depinde de regiunea în care omul alege să trăiască, de forțele cu care alege să lucreze, de elementele pe care le atrage.
Dumnezeu dă oricărei ființe căzute șansa să se întoarcă la El. După ce am primit liberul arbitru și posibilitatea de a alege, o parte din noi au ales să rămână în regiunile dense ale Pământului. Dumnezeu nu ne-a pedepsit niciodată. El doar ne-a lăsat să rămânem aici și să învățăm ceea ce doream să cunoaștem, iar într-o bună zi, când vom obosi de atâta trai în întuneric, constrânși în toate felurile, vom căuta calea de întoarcere. Dumnezeu este Iubirea absolută, și chiar Răului și demonilor li se permite întoarcerea dacă își schimbă inima.
Dumnezeu ne așteaptă să ne primească în brațele Sale. În înțelegerea și răbdarea Sa infinită El ne oferă întreaga eternitate și știe că omul se va întoarce la un moment dat din peregrinările sale.
Lasă un răspuns